Tumblelog by Soup.io
Newer posts are loading.
You are at the newest post.
Click here to check if anything new just came in.

October 23 2015

XeroxCluj91

Erau false, desi scria clar

xerox cluj
serile însemnau de acum pentru mine IRINA, nevoia de cîntec permanent, adică.
într-o zi,, luîndu-mă prin surprindere, s-a prezentat la mine enigmatic :
— Ce planuri are domnul doctor în seara aceasta ?
— Irina, spune-mi mai bine direct, ce-ai mai pus la cale ?
— Bine, „s-a supărat** ea, deci eu „pun la cale**, atunci, la revedere, nu te mai întreb nimic.
— Stai, stai, nu pleca, te rog, ştii bine că toate planurile mele...
— îţi place Miller ?
^— Care Miller ?
160
— Arthur !
— Arthur Miller ?
— Da. Arthur Miller. Iţi place ?
— Ai luat bilete ? De ce nu mi-ai spus mie să mă oeup de chestia asta ?
— Pentru că, stimate domn, „chestia asta“ nu-ţi aparţine în exclusivitate, nu e un monopol definitiv. Iată biletele, vii ?
Ce puteam să mai răspund acestor „argumente11 ?
— Ce piesă se joacă ?
— După cădere.
— Da, am citit, la „INTIM“. Dar te rog, nu uita, vino mai devreme pe la mine ; cum mă îmbrac ?
— Costumul acela bleumarin te prinde. Grăbeşte-te, nu mai e mult.
Oglinda arăta un alt chip. Parcă nu mai eram eu. Dincolo o vedeam întotdeauna pe ea, pe Irina.
Suna telefonul.
— Eşti gata ?
— Imediat, Ira, dar, te rog, o nenorocire !, mi s-a desfăcut nodul la cravată, vino repede !
— Of, nepricaputule, aşteaptă-mă.
Pentru ea uşa era întotdeauna deschisă. Irina se ocupa serios de mine. Colindam uneori ore întregi prin oraş pentru cîte-un lucru mărunt. Hotărîsem să mă schimb total şi mă lăsam în voia ei, definitiv. Ea alegea ce-mi trebuia, cunoştea foarte bine moda, ştia croitorii cei mai buni din oraş, le făcea comenzi, cu autoritatea competenţei, se simţea bine văzîn-du-mă modificat după gustul şi plăcerile ei, după cum eu însumi mă simţeam bine, mă lăsam astfel purtat de apa aceasta mare care mă luase cu ea, încotro ?
Sala de teatru era plină. Se juca într-un decor sumar, esenţializat, modern. Personajul principal, urmărit de lumina crudă a unui reflector puternic, dialoga cu publicul, monolo-gînd de fapt cu sine însuşi. Eram aproape, în primele rînduri. Intre el şi noi nici nu era o distanţă prea mare. Coborîse scările. îi auzeam respiraţia. Recunoşteam treptat, treptat, din destăinuirile sale, povestea unei alte vieţi trăită parcă de mine însumi.
îmi era teamă să mă uit la Irina, îi strîngeam doar mîna puternic, pînă la durere. Ea îmi răspundea, înţelegînd. „De ce o fi luat bilete tocmai la piesa aceasta ? O cunoştea ? Urmărea ceva anume ? Reacţiile mele ?“.
11 — Anotimpuri — cd. 100
161
Actorul principal mă privea atent, sînt sigur că pe mine, numai pe mine mă privea, vorbea cu mine, numai cu mine, nu mă înşelam. Iată-1, se apropiase, nu i se aprindea ţigara, m-am ridicat, i-am oferit un foc şi, lucru curios, s-a aşezat în locul meu, în fotoliu. N-aveam ce face, trebuia să înţeleg gestul lui, aşa cred că cerea şi piesa, şi, aruncînd o privire în sală, am continuat replica.
Prin faţa mea se perinda un trecut, oameni pe care-i cunoscusem, de care fusesem legat, părinţi, prieteni, femei de o clipă şi clipe de o viaţă, de care nu puteam, totuşi, scăpa în nici un chip. Rămânea undeva o ceaţă în lucruri, acolo unde n-avea nimeni dreptul să ajungă. Dar eu aveam dreptul, aveam oare dreptul de a fi, de a mă bucura, de a respira aerul acela de munte ? Moartea Mirunei nu-mi anula toate aceste drepturi, aceste bucurii ? Gîndeam toate acestea cu voce tare, trebuia să le spun tuturor, să ştie ; stăteam palid sub reflectorul acela puternic, ţigara mi se terminase, îmi ardea degetele, actorul principal s-a ridicat să-mi ofere o alta în schimb şi, profitînd de gestul acesta salvator, m-am grăbit să-mi reocup locul lîngă Irina.
Piesa continua ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. M-am întors, involuntar, spre Ira. Mă privea cu ochi de primă zăpadă. M-am liniştit. Aplauzele m-au readus brusc la realitate. Actorii s-au retras în culise, cortina a rămas deschisă, s-au aprins toate luminile, iar noi am ieşit în pauză să respirăm puţin, să bem o pepsi, să mâncăm o portocală. Era nevoie să luăm o pauză.
Monica Georgescu era, am spus, o femeie frumoasă. La treizeci şi cinci de ani avea toate motivele să fie fericită. Dar nu era. Ne-am întîlnit din nou în hol. Fumam. Ne-am salutat de departe. Doctorul Georgescu — sobru ca de obicei — era un bărbat bine, un om al succesului, care niciodată n-avea voie să piardă, calculat şi reţinut, netrădînd în vreun fel ce gândeşte. Avea, mai curînd, o figură ştearsă, oarecum dubioasă, tocmai prin lipsa vreunui semn caracteristic care să-ţi vorbească despre o calitate sau un defect anume. Ne cunoşteam vag. El lucra într-o altă secţie, la chirurgie estetică, jos, la parter ; ne vedeam rar, ne salutam protocolar şi treceam mai departe. De altfel, el era mai mult plecat, făcea dese călătorii în străinătate, pentru documentare, secţia respectivă era de curînd înfiinţată şi pregătirea specialiştilor prevedea şi asemenea forme ale perfecţionării profesionale.
Se vorbea chiar, în ultimul timp, că doctorul Georgescu ar veni la conducerea spitalului, ca prim adjunct, în locul rămas
162
vacant prin promovarea lui Alexandru Vîslan, numit in minister odată cu noile schimbări publicate în presă.
— Cine este femeia aceea, soţia doctorului Georgescu ? Ce face, cu ce se ocupă ? întotdeauna mi s-a părut cam ciudată, cam întristată.
— N-am avut timp să observ, Ira dragă. Dar nu cred. Nici n-ar avea de ce. Femeile întotdeauna au un aer mai „enigma-tic“, le stă bine să pară puţin „triste11.
— Mă uimeşti, dragă Ştef. Judeci atît de superficial femeile, e îngrijorător, zău aşa ! Cum poţi să faci generalizări atît de pripite, ca să nu spun altfel ?
— Acum, tu mă faci să rîd, dragă Ira. N-ai văzut ghilimelele din tonul meu ? Te ştiam mai atentă la nuanţe, se poate ? !
— Văd că nu putem discuta serios ; mai bine răspunde-mi la ce te-am întrebat.
— în primul rînd e o femeie frumoasă. Sau, mai exact, a fost. Oricum, are o ţinută distinsă şi un gust ireproşabil de a se îmbrăca. Negrul îi dă un aer de gravitate şi de nobleţe, care-i stă bine, o prinde. După cîte ştiu, nu se ocupă cu nimic, cu nimic special. Nu are o slujbă, adică. Stă acasă. Are însă un copil şi asta ia destul timp unei femei pentru educaţia lui, pentru gospodărie. Se pare că-i ajunge.
— Crezi că asta este suficient pentru o femeie ? Te-ai mulţumi doar cu o gospodină ? Ocupaţia : „casnică1* ?
— Un test ?
— Nu, o informaţie.
— Dă-mi, te rog, voie să continui.
— Deci, ocoleşti răspunsul, bine...
— Nu, nu-1 ocolesc deloc. Te rog să mă asculţi...
N-am mai avut însă timp să-i spun nimic pentru că, între timp, pauza se terminase, lumea începuse să intre din nou în sală, aşa că lăsasem totul pentru mai tîrziu.
— îţi promit că voi reveni. N-am să uit. Şi pe mine mă interesează.
I-am urmărit cu privirea. Soţii Georgescu se aşezaseră în dreapta noastră, în urmă cu cîteva rânduri. S-a stins lumina. Cortina s-a ridicat din nou. în scenă a apărut acelaşi actor care se uita fix la mine, intorcînd reflectorul asupră-mi pentru că-1 dureau tare ochii, se freca la ochi ca după un somn greu şi-mi venea să ţip, să sparg reflectorul acela, dar asta n-a ţinut, din
163

fericire, decît o clipă, pentru ca apoi să vină o femeie, soţia lui, o femeie bolnavă, care a intrat într-o îngrozitoare criză nervoasă, insuportabilă.
M-am întors brusc spre Irina. Privea cu ochi miraţi tot ce se întâmpla. M-am liniştit. La un moment dat, prin faţa noastră, aproape fugind, a trecut umbra unei femei, pentru ca, imediat, în urma ei, să iasă grăbit un bărbat.
— Fii atent, Monica...
— Da, ea este, ce s-o fi întâmplat ?
— Iată-1 şi pe doctorul Georgescu, ţi-am spus eu, „e ceva putred" aici...
— Trebuie să deslegăm misterul. Am să-l întreb pe Şer-ban. Poate ştie... El e, oricum, mai întreprinzător.
A doua zi, i-am povestit doctorului Şerban totul.
— Ce părere ai ? Ţi se pare normal ?
M-a ascultat cu ateniţe, urmărindu-mă cu un uşor zîmbet amar.
— Povestea e mai complicată. Foarte complicată. De mult voiam să vă spun, dar nu ştiam cum se poate interveni în aceste situaţii.
— Despre ce e vorba ? E intr-adevăr ceva deosebit ? întotdeauna am invidiat cuplul acesta, găsindu-1, într-un fel, ideal.
— în primul rînd că nu există cupluri ideale...
— Atît de tînăr şi aşa de sceptic ?
— Sînt foarte bătrân, dacă e vorba despre vîrstă... Să revin însă la ce m-aţi întrebat. Şi, după o scurtă pauză, formând un număr de telefon :
— Alo, Mihaela, adu-mi, te rog, dosarul Monicăi Georgescu. Apoi, către mine :
— E un caz special, de care nu ştie multă lume. E în atenţia noastră. încercăm tot ce este posibil.
— Despre ce este vorba ?
— Aparent, nimic deosebit. Absolut nimic. Dimpotrivă. O deplină înţelegere, armonie, o pereche de invidiat, într-adevăr ! „Cuplu ideal" ! Cîţi ştiu însă că totul nu e decît o minciună ? O teribilă farsă, jucată de ambele părţi cu cea mai bună ştiinţă. Aici e nenorocirea.
— De unde ştii toate astea ? Nu sînt pure invenţii ?
— Aşteptaţi puţin.
într-adevăr, după cîteva clipe, s-a deschis uşa, intrînd tî-năra asistentă, care i-a înmînat doctorului Şerban dosarul cerut.
— Se află aici totul. Sau aproape totul. Să citim.
164
„Dragă Mihaela,
Sînt disperată. Iţi scriu intr-un moment site de mare singurătate. Te rog să mă înţelegi şi să mă ajuţi. Gabriel m-a părăsit. Ce pot să fac ? Inchipuie-ţi, ieri seară, pe la şapte, a venit acasă, s-a bărbierit, s-a îmbrăcat frumos, mi-a lăsat, grijuliu, trei sute de lei şi, senin, mi-ţa spus că coboară pînă jos să bea o bere, să nu-1 aştept că poate întârzie. N-a mai venit trei zile. îngrijorată, Dam căutat la spital. Nimeni nu ştia nimic. A treia zi, m-am pomenit cu el, încărcat de atenţii pentru mine şi pentru copil, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întâmplat. «Unde ai fost ? l-am întrebat. D-e ce n-ai dat nici un semn ?». Era pentru prima dată după ani de zile cînd mi se întîmpla aşa ceva. «Am fost trimis într-o misiune specială. Nu-ţi puteam spune. Chestiune de serviciu». «Am fost acolo. Nimeni nu ştia nimic. De ce te ascunzi ? Spune-mi cinstit despre ce este vorba. N-are rost să ne minţim. Sîntem oameni în toată firea». Nu mi-a spus nimic. Nu mi-a spus nimic atunci. Mai tîrziu am aflat. Unul dintre prietenii noştri comuni, procurorul Ulmeanu, om de o mare cinste şi corectitudine, mi-a dat un telefon, invitîn-du-mă în oraş la o întâlnire, precizîndu-mi că vrea să-mi comunice ceva deosebit, în interesul meu personal. M-am dus. Cu sufletul la gură. «Nu ştiu cum să încep», mi-a spus el. Am tresărit. Bănuiam că e ceva grav. «Cît mai direct, dragă Ulmule. Aşa îi spuneam eu, Ulmule. Nu e cazul să mă menajezi. Te rog. Cît mai direct». «Gabi a venit la mine ou o femeie. Mi-a cerut să-i las camera. L-am dat afară, bineînţeles. Ce s-a întîmplat între voi ?». înţelegi ce lovitură primeam. Ce puteam să-i spun ? Aveam să aflu că e vorba de noua secretară, fata aceea tînără şi drăguţă. Ce mă sfătuieşti să fac ? Te rog să treci pe la mine, am nevoie de tine, mare nevoie de tine. Te rog.
P.S. Păstrează, te rog, totală discreţie.
Monica
M“.
— înţeleg, acum înţeleg.
— Acesta e doar începutul. Lucrurile sînt însă mai grave.
— Despre ce e vorba ?
— Gabriel a abandonat-o aproape total pe Monica. S-a mutat la cealaltă, fată tînără, nemăritată, cu nevastă-sa iese însă „în lume“, merg împreună la spectacole, la cîte-un concert.
165
— Nu înţeleg, totuşi, nu pot să înţeleg. Cum ? De ce ? Monica Georgescu este o femeie frumoasă, e încă frumoasă.
— Greu de explicat.
— N-a stat nimeni de vorbă cu ea ? Ce spune ? Cum de acceptă ?
— N-are încotro. Pentru o femie la vîrsta ei, cu un copil, viaţa e aproape trăită. în plus, nu ştie nimic, e complet neajutorată, nu are nici o pregătire. A fost‘ţinută ca un bibelou, care acum s-a învechit, nu mai prezintă nici o importanţă, nici o noutate.
— De unde ştii toate astea ?
— Am urmărit îndeaproape cazul. Mi l-a povestit Mihaela. Mi-a cerut ajutorul, sfatul. De fapt, era o taină, trebuia să încerc singur să rezolv ceva. E însă greu, foarte greu. Ce intervenţie poţi face aici ? Cum ?
— într-adevăr, nu-i uşor. Trebuie însă găsită o soluţie. Nu ştiu care, dar trebuie. Să ne gîndim împreună. Iar el ?
— El trăieşte, v-am spus, pe două planuri.Cînd se plictiseşte acolo, vine „acasă". Nu m-ar mira să-i vedem odată pe toţi trei împreună. Ce poate fi mai grav ?
— Aici e nevoie de o operaţie urgentă şi radicală ?
— Credeţi ?
— Ştiu eu ? Poate că mJam grăbit. Dacă mă gîndesc bine, poate nu, poate nu atît de urgentă şi radicală, dar, oricum, boala e foarte gravă, trebuie să intervenim cumva, trebuie să intervenim...
6
Şi, totuşi, primăvara venise. Venise de-a binelea. Aproape mă vindecasem, aerul acela de munte îmi făcuse bine, nu în-tîmplător mi se dăduse adresa aceea, la care trebuia să ajung mai de mult.
La Clubul „Gaudeamus" se organizau, periodic, spectacole, seri de cîntec şi poezie, simpozioane.
Prins de preocupările mele profesionale, de mult nu mai participasem la asemenea manifestări. Din studenţie. Ştiam de existenţa acestui club, se publicau anunţuri în presă, reclame, comentarii. Nu avusesem însă niciodată prilejul de a participa la vreun spectacol, deşi, sincer să fiu, doream acest lucru. Mai
166
exact, nu avusesem curaj. Bănuiam că e un club al tineretului, că acolo nu se întîlnesc decît tineri, că totul e pentru ei, incit mi se părea deplasat să fiu acolo, nu m-aş fi simţit bine. Aveam senzaţia că fac o infracţiune, că stau, ca „pe vremuri*1, la interminabile ,,cozi“, aşteptînd intrarea la dans, în timp ce portarul verifică atent legitimaţia fiecăruia. Legitimaţia aceea îmi lipsea. De aceea invitaţia Irinei mă lua prin surprindere, pe nepregătite :
— Astă seară mergem la „Gaudeamus". Te rog. Dacă vrei să mă vezi, bineînţeles.
— Ce faci tu acolo, Ira ?
— în nici un caz, operaţii, dragul meu !
Cit de firesc spunea Ira totul. „Dragul meu" !
— Astă seară cînt. Mi-e o teamă cumplită. Domnul Ste-rian m-a luat de mină şi m-a dus pur şi simplu acolo. Şeful orchestrei i-a fost elev. I-a spus : „Ai grijă de fata asta. E ca şi fata mea. Ascult-o“.
— Şi cum te-ai descurcat ?
— A fost îngrozitor. Nu puteam să scot două note. Cred că n-o să pot niciodată cînta pe o scenă adevărată. Emoţia mă sugrumă.
— De ce nu mi-ai spus nimic ?
— Să nu rîzi de mine. Ştii bine cit de mult mă inhibă prezenţa unor oameni necunoscuţi. Nu pot cînta aşa, în faţa oricui. Mi se pare chiar indecent, într-un fel. Nu crezi ?
„într-un fel“, ai dreptate.
înţelegeam deci că avea nevoie de mine, de prezenţa mea, pentru că nu putea cînta aşa, în faţa oricui.
Sala de repetiţii era foarte intimă, odihnitoare. Decorată de un grup de studenţi de la Arhitectură, ne aşeza într-o ambianţă modernă, plăcută. Lumini mici, difuze, ascunse prin cîte-o nişă nevăzută, dădeau un aer de siguranţă, de încredere, ca şi fotoliile moi, prieteneşti. Oamenii respirau acelaşi aer, aceeaşi emoţie. Teama de la început îmi dispăruse imediat, avea Irina dreptate. îmi părea bine că mă rugase să vin singur, ea trebuia să fie acolo mai devreme, nu mă întrebase nimeni nimic, portarul mă salutase cordial, invitîndu-mă sus, oferin-du-se amiabil să mă conducă. „Nu, nu este nevoie, mulţumesc, am să găsesc singur, am să mă descurc eu, mulţumesc" şi, in-trînd acolo, lăsasem afară un întreg trecut la care nu voiam să mă mai întorc, la care nu mă mai puteam întoarce. Cu nici un preţ.
167
Pe peretele din stingă se conturau braţele unor catarge, peşti stilizaţi traversau o apă transparentă, sălcii despletite închipuiau fantastice femei creînd o atmosferă de taină, de aşteptare. Cortina lipsea. Totul se desfăşura simplu, fără emfază, în faţa noastră.
Irina era undeva în spate, nu se vedea. O aşteptam. Aveam emoţii pentru ea. O orchestră studenţească repeta un cîntec nou pentru viitorul spectacol. Era un cîntec pe care nu-1 mai auzisem niciodată. Şeful orchestrei — un tînăr blond, cu pdete voievodale — era, cum am aflat, autorul compoziţiei.
Melodia ne învăluise pe toţi în curgerea ei lentă, era un fel de simfonie albastră, o trompetă sfâşia aerul, pentru ca din aripile laterale să apară un grup de dansatori în negru — băieţi şi fete — rămînînd încremeniţi de o parte şi de alta a sălii, sugerînd copaci aşteptînd. Era o ambianţă lunară. Luminile cădeau straniu, ca-n vis.
Apoi, o unduire uşoară, ca o invitaţie, şi grupurile s-au desprins încet, braţe fosforescente căutîndu-se febril.
Vedeam numai zbor de păsări imponderabile, unduire de braţe, cînd lumina s-a oprit deodată asupra unui tînăr din grupul central care, cu voce pierdută, a început un cîntec ca un fel de cîntec, spunînd cuvinte ea „un fel“ de cuvinte :
„Sînt bolnav. Mă doare o rană Calcată-n copite de cai fugind...
Sînt bolnav de sîmburi şi de pietre,
De patru roţi, de ploaia măruntă de meteoriţi, de corturi, de pete...“.
Atunci cred că trebuia să intre Irina. O aşteptam. Aveam emoţii pentru ea. Ştiam însă că e pregătită, aveam încredere în ea.
„...Sînt bolnav nu de cîntece,
Ci de ferestre sparte,
De numărul unu sînt bolnav Că nu se mai poate împarte...11
Ce a urmat ţine de domeniul incredibilului :
„M-am îmbolnăvit, mă frîng...“ şi aici, făcînd o scurtă pauză, s-a frînt intr-adevăr de la mijloc ca lovit de trăznet, a căzut la pămînt şi a rămas nemişcat acolo.
Credeam că aşa e spectacolul, dar muzica s-a opri't, dansatorii au încremenit din nou, apoi toată lumea a intrat în panică, şi-am înţeles clar că voci disperate strigau :
168
— Un doctor, un doctor !
— Nu este nimeni doctor aici ?
— Chemaţi de urgenţă un doctor !
Irina a ieşit din culise, se făcuse palidă, s-a îndreptat spre mine, am înţeles că era vorba despre o situaţie excepţională, de viaţă şi de moarte, că orice gest, orice întîrziere contau.
— La o parte, daţi-vă la o parte !
Am luat totul pe cont propriu. îmi asumam toate riscurile.
—- Ferestrele, deschideţi larg ferestrele ! L-am deschis imediat la gît, i-am luat pulsul. Era clar : o criză cardiacă. Un infarct.
— Să-i facem respiraţie artificială !
— Mişcaţi-i braţele !
— Cineva să dea un telefon la ,,Salvare" ! se auzeau voci îngrijorate.
— Irina, un pahar cu apă, te rog, ! Şi roagă-i să înceteze. Cheamă-1 apoi urgent pe Şerban, spune-i repede despre ce e vorba şi vino imediat înapoi.
Toată lumea mă urmărea. Era cu ochii pe mine. în joc era viaţa unui om. Nu-i puteam suporta. Spectacolul se terminase. I-am rugat să ne lase singuri.
Eu şi bolnavul. Eu şi Ira.
— Aşteptaţi, vă rog, afară ! Dacă e nevoie, am să vă chem.
înţelegînd, oamenii au ieşit. Au rămas cu noi şeful orchestrei şi cîţiva prieteni. După cîteva minute, Şerban, însoţit de Mihaela, era lingă mine cu toate cele necesare.
— Inima e fragilă. Pulsul slab. Nu ştia nimeni că e bolnav ? Ar trebui să avem o evidenţă clară a tuturor. Să putem interveni dinainte.
— Nu putem prevedea toate cazurile. Ar fi bine ca fiecare să-şi cunoască boala, să se apere singur.
Fetele stăteau lîngă noi, gata să ne ajute.
— Pulsul ?
— Rar, sub normal. Să aşteptăm.
Am stat mult, urmărind atent fiecare reacţie a bolnavului, ajutîndu-1 să-şi revină.
Mi s-a părut că aud din nou trompeta aceea sfîşietoare, dureroasă, inumană. Pe Irina nu apucasem s-o aud cîntînd, totul se putea termina dintr-o dată.
Afară lumea aştepta.
169
Nu mai ştiu cit am stat, ţin însă minte că bolnavul a început să respire normal, să-şi recapete culoarea naturală şi, deschizînd ochii, să întrebe mirat, văzîndu-mă atunci pentru prima oară :
— Cine eşti dumneata, domnule Ştef... ?
...M-am uitat în oglindă : într-adevăr, cine eram eu ? Cine era străinul din faţa mea ? Cui i s-au întîmplat toate acestea ?
'Fusesem într-un spital ? într-un hotel, într-o închisoare ? Nu mai ţin minte.
Ştiu doar că fusesem bolnav, grav bolnav, că locuisem acolo o vreme, că mi se recomandase un timp de odihnă, un concediu la munte sau la mare, că urcasem nişte prăpăstii şi coborâsem un pisc, că trupul meu obosit se limpezise în ape mari, înecat de cîteva ori, pînă la această moarte de acum, definitivă, pentru că nimic nu se mai poate schimba.
SFÎRŞIT
Redactor : DAN-ION VLAD Tehnoredactor : MARILENA LUNGULESCU
Bun de tipar : 26.VIII.1982 Coli de tipar : 10,75
CRAI OVA, 1983
întreprinderea poligrafică „Oltenia11, str. Mihai Viteazul, nr. 4, Craiova, Comanda nr. 1001982.


Cred că trebuia să ajung acolo mal demult.
înnoptase.
Mă aflam intr-un oraş străin, cu străzi ciudate, întortocheate, care nu duceau nicăieri. Tirziu mi-am dat seama că indicatoarele erau false, deşi scria olar, cu litere mari, colorate: „PE AICI SE CIRCULĂ ÎN SENS UNIC“.
La început, minat de fluxul mişcării generale, nu observasem că mă învîrtesc intr-un cerc vicios, că orice drum mă readuce în acelaşi loc; furat de lumina reclamelor sclipitoare, uitasem adresa care mi se dăduse cind, deodată, am înţeles că îmbătrînlsem...
1. Diaconul Ioan Creangă secţiunea I şi II—a No 53 231 din 1864 Novembre în 5 500 lei 6 000 lei
2. Vasile Răceanu I secţ. III—a ... 1864 August 27 500 Iei...
3. Const. Grigorescu II—a... 1864 Novembre 5 600 lei...
4. Ioan Stavrat III—a... 1864 August 27 750 lei...
5. Ioan A. Darzeu rv-a... 1856 Mart. 1 800 lei...
6. Anania Popovici serv. şcoalei 100 lei
Institutore superior I. A. Darzeu
",«1866, iuniu în 10 zile, Iassy Domnule Ministru!
Circumstările actuali ale economiei vieţii noastre sunt triste şi cu atât mai mult lamentabili, cu cât subsemnaţii din zi în zi mai mult se văd ameninţaţi de lipsa mezielor necesarie în existenţia lor; pentru că, ce poate să fie mai dureros într-o ţară organizată cu legi salutare şi dotată de natură cu toate tezaurile bunului trai, precum e scumpa noastră patrie - România - şi cu toate aceste a se vide pe cel ce lucră la luminarea junimei expus la prada miseriei. In atare poziţiune gravă se află tot corpul profesoral d’aci, vis-â-vis de Cassieria generală din Iassy, la care adeseori perzându-ne numai în van timpul, nu aflăm nici un ban, pentru plata onorarielor noastre.
De aceea, mulţi dintre noi, în pacienţia noastră, ajuns la extremitate, suferim de 3-6 luni, fără a ne put6 îndestula cu acceptare salarielor noastre macar pe o lună.
In atare mod de trai neomenesc, cată neapărat ca să ne refugiem la un azil forte ce ne-ar asecura o existenţă onorabilă şi independentă vieţei noastre publice şi private, şi mai ales
",PAVEL ŢUGUI
acum când scumpetea articulelor de prima necesitate a vieţei se rădică aci zilnic, în preţuri immemoriali de mari.
Domnule Ministru, în urmarea celor expuse, subsemnaţii cu deplină încredere recurg la generozitatea Domniei-Voastre, ca la azilul lor cel forte şi legale, plecaţii rogându-vă se binevoiţi a lua în considerare ale lor exiginţi prealabile întru satisfacerea existenţii lor materiale; cu adăugire că aşa precum toate lucrurile îşi au marginile lor, asemenea am dori pentru venitori ca şi această neregulă, uzitată din fatalitate de către casa fiscală din nerăspunderea onorarielor noastre mensuale şi la timpul cuvenit, spre precurmarea unui rău degrădătoriu soartei noastre de funcţionari ai Instrucţiunei Publice. Binevoiţi, Domnule Ministru, a primi asecurările pr£ deosebitelor noastre considerări de respectul ce vă datorim.
Institutori şcoalelor primărie şi Institutrice ss Th. Savescu, I. Semaca, G. Lascu, I. Mardariu, Profira Gircăneanu, I. A. Darzeu, I. Stavrat, N. Busuioc, I. Creangă, V. Răceanu, C. Grigorescu, M. Pompilian etc. etc.».
(Arhivele Centrale de Stat, Fond. Min. Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 8251864, f. 19).
",Iassi, 7 Decembriu, 1867.
Domnule Ministru,
Subsemnatul absolvind cursul învăţăturelor propuse în institutul normal Vasile Lupu, de la Trei-Ierarchi, din Iassi, am fost numit provisoriu institutore în classa întei de model, secţiunea a II—a la şcoala primariă de la Trei-Ierarchi, cu ordonanţa Ministerială No 53 231 din 1864 Novembriu 5, unde şi acum funcţionez.
Intemeindu-ne pre cunoscinţele mele dobândite în patru classe gimnasiale la seminariul centrale, şi pe acele ce am câştigat în numitul institut pedagogic; şi încă mai mult sperând D-le Ministru, că essamenele ce am făcut cu copiii încredinţaţi mie, spre educaţiunea intelectuală, fisică şi morală, vor fi un testimoniu în favoarea mea, cutez a Ve ruga Domnule Ministru, ca să bine-voiţi a-mi acorda titlu de institutore definitiv pentru clasele primare.
EMINESCU - CREANGĂ. Documente biografice inedite
",Bine-voiţi D-le Ministru, a primi încredere de deplina mea stimă ce am pentru D-Voastră!
I. Crdngă
Sus dreapta apare decizia ministrului: «15 Dec. La onor. Cons. permanent: D. Guşti».
",Prescriptu Verbale Şedinţa din 12 Ian. 1868
Având în vedere petiţiunea înregistrată la No 7 115, prin care D. I. Creangă, Institutorele cls. I la şcoala de băieţi din Trei-Ierarhi cere a i se da numirea definitivă, Consiliul Permanent de Instrucţiune opină a se cere de la Comitetul şcolar şi de la Revizorul respective informaţii despre capacitatea, aptitudinea şi moralitatea petiţionarului.
Laurian S. Marcovici I. Zalomit Aaron Florian Aindescifrabil
Sus dreapta: «Se aprobă» indescifrabil, Rezoluţia Consiliului Permanent este caligrafiată de S. Marcovici pe cererea lui Ion Creangă: «Se va cere dela Comitetul şcolar şi dela Revisorul respectiv informaţii despre capacitatea, aptitudinea şi moralitatea petiţionarului.
S. Marcovici I. Zalomit Aaron Florian»
(Arhivele Centrale de Stat, Bucureşti, Fond. Ministerul Instrucţiunii Publice, dosar 4711868, f. 167 şi 166).
",Ciornă
Diviz şcoalelor Anul 1868 Ianuariu 16
D-lui Primar al comunei Iaşi
D-l I. Creangă institutorele cl. I a Şcoalei de băeţi din Trei Ierarchi prin petiţiunea registrată la No 7.115 cere a i se da confirmarea definitivă. Subsemnatul auzind şi pe Cons. Permanent de Instrucţiune, are onoare a vă invita să binevoiţi a da Ministerului informaţiuni despre capacitatea, aptitudinea şi moralitatea petiţionarului spre a se putea apoi lua cuvenitele dispoziţiuni.
Indescifrabil
",PAVEL ŢUGUI
O adresă identică i se trimite «D-lui N. Vicol Revizore şcolar la Piatra».
Originalul către Primar a fost reprodus cu mici retuşuri redacţionale - de Lucian Predescu în Ion Creangă. Viaţa şi opera, voi. I, 1932, p. 69.
",Principatele Unite Române
Primăria Municipiului 1868 Februarie 22
Iassi Intrat Minister
No 1 367 Nr. 2 708 4 Mart. 1868
Domnule Ministru!
Pentru resultat la oficia Domniei Voastre No 610 - în privinţa capacităţei, aptitudinea şi moralitatea Domnului I. Creangă. Am onoare a vă transmite în copie procesul verbal adressat de Domnul Ajutoare al Primăriei N. G. Măcărescu şi Domnul cetăţan Th. Codrescu ce au fost missionaţi a cerceta calităţile D-lui Creangă.
Binevoiţi vă rog Domnule Ministru a primi încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni.
Primar, Th. Tăutu Secretar, Antonescu
Şef, Michailescu
Este anexată copia «Prescriptului Verbale» semnat de N. G. Măcărescu şi Th. Codrescu. Textul original de la Primăria Iaşi a fost reprodus în Lucian Predescu, op. cit., 1932, p. 69-71, fiind datat «29 Februarie 1868» şi reluat de Gh. Ungureanu în Ion Creangă. Documente, Editura pentru literatură, 1964, p. 153-154.
Pe adresa primarului, sus în stânga ministrul scrie: «Onor. Cons. perm. al Instr. ucţiunii».
Pe filă jos membrii Consiliului Permanent al Instrucţiunii semnează rezoluţia:
«Se va recomanda spre a i se da confirmarea domnească».
(Arhivele Centrale de Stat, Fond. Ministerul Instrucţiunii Publice, dosar 4731868, f. 229-230).
EMINESCU - CREANGA. Documente bibliografice inedite
",17
Iassi 1868 Apriliu în 16
Intrat Minister Instr.
No 2 078 2 Mai 1868
Domnule Ministru,
Subsemnatul institutore de la secţiunea a II—a a clasei întăi primariă de băeţi de la Trei-Ierarchi în Iassi, a petiţionat la Onorabilul Ministeriu, conform legei de instrucţiune, rugându-1 ca să bine-voească a-i acorda titlu de institutore definitiv; din motivul căreia, Onorabilul Ministeriu, face o adresă autorităţei comunale din Iassi, invitând-o a da lămuriri despre capacitatea, aptitudinea pedagogică şi moralitatea institutorelui Ion Crdngă.
Onorabila Primăriă, cercetând, a şi trămis raportul seu cu No 1 367 la Onorabilul ministeriu, în 22 Februariu 1868. în urmarea căruia, cutez a ve ruga D-le Ministru, să bine-voiţi a-mi acorda titlu de institutore definitiv pentru clasele primărie.
Bine-voiţi D-le Ministru, a primi încredere de deplina mea stimă şi respectul ce Vă conserv.
I. Crdngă
Domniei sale
D-lui Ministru de Culte şi Instrucţiune publice.
Sus în dreapta ministrul scrie: «26 ap. La on. Cons. per. şcolar. D. Guşti», iar lateral apare nota: «Asupra raport No 1 367 al Primăriei de Iassi s-a încheiat prescript. No 731 din 15 April. Jurnalul urm. No 1 903».
(Ibidem, dosar 4721868, f. 249).
",Prescript Verbale Şedinţa din 15 Aprilie 1868
Având în vedere raportul sub No 1 367 al Primării Urbei Iassi prin care respunde la ordinul No 610, Consiliul Permanente de Instrucţiune pe basa încredinţării date că D. I. Creangă, institutorele cls. I la şcoala primară de băieţi din Trei-Ierarhi întruneşte condiţiunile cerute de lege de a fi numit definitiv în
",PAVEL ŢUGUI
funcţiunea ce ocupă, opină a se recomanda Măriei Sele Domnitorului spre confirmare.
Laurian I. I. Zalomit O. Marin
Sus în dreapta se scrie: «A se presenta D-lui Ministru». Sus în stânga apare rezoluţia: «Se aprobă. D. Guşti» şi lateral «Lucrat».
(f. 222).
",Botoşeni 17 Apriliă 1868.
România
Revisorele şcolar Intrat Min.
din No 5 111, 25 April. 7
Judeţele Iaşii, Botoşenii etc.
No 245
Domnule Ministru!
în conformitatea ordinului No 611 din 16 Ianuariu espirat, am cercetat şi constatat că D. Diacon I6ne Crdngă, Institutorele clasei I-a a şcoalei de băeţi din Trei Ierarhi urbia Iaşii, în privirea capacităţii şi a aptitudinei, este dintre ce (sic) mai buni Institutori; dra a moralităţii să bănuesce traiul seu conjugal şi inrespect cătra disciplina eclisidstica aseminea s-au bănuit ca insubordinat Cliridrhului şi ca scandalisariu, permiţândusă (sic) dela sine a merge la Theatru chdr şi după ce i s-au observat de şeful bisericei, urmare care provocat , oprirea sa pe un timp, dela lucrările preuţiei.
Primiţi, văr rog, Domnule Ministru ’ncredinţeri despre devotamentul şi profundul respect ce vă conserv.
Revis.: T. N. Vicol
Domniei sale
Domnului Ministru Instrucţiunei şi Cultelor
f. 228
Sus în dreapta apare cuvântul: «tunărit»?! - greu de descifrat.
EMINESCU - CREANGĂ. Documente biografice inedite
",20
Ciornă No 4 501, 1868 Maiu 214
Raport la Domn,
Subsemnatul, auzind pe Consiliul permanent al Instrucţiunei, propun cu respect la înalta aprobare şi subscriere a Măriei Tele alăturatul proiect de Decret prin care, conform art. 364 din lege, Domnul I. Creangă, institutorele clasei I de la şcoala de băeţi din Trei-Erarhi se confirmă definitiv în postul ce ocupă.
Textul Decretului
Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice No 4 501 Am

 Xerox Cluj

Don't be the product, buy the product!

Schweinderl